vineri, 13 iulie 2007

Educatia catelului


Cand ne-am hotarat sa luam un catelus am stiut de la inceput ca o sa fie greu, mai ales cu un bebelus de sapte luni jumatate prin preajma. Suntem fericiti de decizia pe care am luat-o pentru ca acum casa e mai vesela si baietelul meu nu se mai plictiseste caci sta tot timpul cu ochii pe catelusa Chayenne. Insa este obligatoriu sa-i supraveghem in permanenta si sa pastram catelusa si casa curate. Am avut norocul sa avem o catelusa foarte cuminte si nu prea ne-a facut probleme. Din seara in care am adus-o a dormit in culcusul ei si nu a facut galagie. Chayenne este un puiut de buldog francez. Am ales aceasta rasa pentru ca nu creste foarte mare- ajunge la maxim 14 kilograme, este prietenoasa cu copiii si cu alti catei, este o rasa inteligenta si nu in ultimul rand foarte comica.
Prioritatea numarul unu acum este sa o invatam sa-si faca nevoile afara. A facut deja primele doua vaccinuri asa ca o putem scoate afara. Pana acum avea un loc special amenajat in baie, destul de aproape de culcusul sau care e pe hol, caci stiu ca puiutii nu-si pot controla foarte bine vezica. M-am interesat cum e cel mai bine de invatat cainele sa faca afara si iata ce sfaturi am primit: Puiutul trebuie scos afara sa-si faca nevoile imediat ce se trezeste dimineata, dupa fiecare masa si dupa ce bea apa, dupa ce se trezeste din somn in timpul zilei, dupa fiecare partida de joaca mai energica, si seara inainte de culcare. Puiutul trebuie urmarit mai tot timpul caci el da semne cand vrea sa-si faca nevoile: miroase podeaua, se invarte in cerc, scanceste usor... Atunci trebuie dus urgent afara, de preferinta in brate ca sa nu se scape pe drum, si daca face afara trebuie laudat, caci orice caine vrea sa-i faca pe plac stapanului lui. Daca totusi se intampla mici accidente in casa, catelul nu trebuie lovit ci certat cu o voce ferma-"NU" sau "NU-I VOIE"- apoi el trebuie dus in locul unde vreti sa-l invatati sa-si faca nevoile. Stergeti pata de urina imediat cu apa si otet, insa niciodata in prezenta cainelui. Este important sa scoateti puiutul afara cat mai des la inceput si sa respectati cu strictete programul de masa si de plimbare. Astfel veti avea un catelus educat si o casa mai curata. Sper ca Chayenne sa fie dovada ca aceste sfaturi sunt foarte bune.

Niciun comentariu: