duminică, 12 august 2007

Prietenia


"Prietenia, ca si banii, se dobandeste usor dar se pastreaza greu." Samuel Butler

Cel mai usor se leaga prieteniile in anii adolescentei, dar tot atunci se si pierd cel mai usor. Fiindca prietenia este un dar superb dar si o relatie care presupune disponibilitatea de a ne oferi ajutorul, de a fi mereu preocupati de problemele omului de langa noi. In afara bucuriilor pe care le aduce, prietenia cere uneori renuntarea la propria noastra comoditate. Cel care nu este capabil de asa ceva, nu va reusi sa fie prietenul cuiva si nici nu poate conta pe prietenia cuiva.
Este greu sa traiesti fara prieteni, fiindca prieten este cineva in care te poti increde, caruia i te poti confesa, care nu te va abandona, nu te va deceptiona, care iti sporeste puterea si-ti spune la nevoie: "cred ca vei reusi, pentru ca te cunosc si-ti stiu posibilitatile". Prietenii iti vor aprecia comportamentul cu intelegere.
Adeseori noi ne privim prin prisma propriilor noastre complexe, traume. Uneori ne privim cu ochii mamei care ne adora, alteori cu ochii unui profesor prea sever. Fara o informatie obiectiva si demna de incredere, fara observatii asupra modului in care ne vad altii, nu vom reusi sa ne imbunatatim nici atitudinea, nici felul de a fi. Aceasta necesita perspectiva. Sculptorul se indeparteaza foarte des de lucrarea sa pentru a o aprecia de la distanta. Omul insa nu se poate desprinde de propria sa persoana. Merita deci sa avem pe cineva care sa ne aprecieze in mod obiectiv, iar noi, siguri de loialitatea acestui prieten, sa il credem fara rezerve.

Niciun comentariu: